Ai mancat astazi ceva? Tie foamne? Treci pe la mine. Mi-a mai ramas un polonic de cuvinte din ciorba dezamagirii pe care ti-le pot servi fie intr-un blid al bucuriei furat din blidarul verde si copt al bunicii, fie intr-o farfurie a neputintelor lucioasa si alba, parte a unui serviciu de bohemia. Indiferent de vasul ales, cuvintele nu-si vor schimba gustul ci doar semnificatia.
Am gatit. Nu, stai. Mint. La bucatarie ma poti considera fratele geaman al lui Pinocchio, neindemanatic, rigid si lemnos pana in maduva oaselor. Imi aduc aminte. Invazia gradelor in termometre, nesimtita de caldura si foamea care vroia sa ma subjuge. In drumul spre casa, ciorba dezamagirii am comandat-o de la recent deschisul restaurant aflat la coltul strazii principale din cartierul Fagaduintei. Precum naivii avuti care cred in vorbele dulci ale frangatoarelor de inimi asa am plecat si eu urechea la “strigatul” lor de ademenire a potentialilor clienti “starea ta, placerea noastra”. Am intrat, am facut rezumatul meniului cafeniu iar dupa aceea am asteptat si recomandarea lor. Nu sunt eu cel mai emo gurmand in viata insa zama deceptiei era specialitatea casei. Portie dubla, in garsoniera mizera, oala e goala si pe langa asta sunt ruda de gradul II cu foamea.
Ciorba dezamagirii este hrana omului care se complace intr-o situatie penibila pe durata unei saptamani. Inca mai doresti sa mananci? Pacat, uitandu-te la mine te vei vedea pe tine.